Home Link
Râuri
Link
Foto
Oferte
Video
LastMinute
Canyoning
Forum
Wallpaper
Game
Flora&Fauna

Toţi cei care se simt atraşi de lumea turismului de aventură, probabil că au admirat apele învolburate a viiturilor de primăvară, şi nu le trebuie explicaţ de unde vine expresia whitewater. Sporturile nautice adunate sub expresia de origine engleză whitewater, includ activităţi pe care cei dornici de aventură le practică pe cursuri repezi de munte.

În funcţie de nivelul apei şi al adrenalinei dorite, amatorii de spume albe pot încerca raftingul, care este cel mai sigur cu plutele de 4-12 persoane, ori pot naviga cu trekuri de două persoane în care poţi simţi mai bine valurile; iar forţând şi mai mult limitele, cu caiac rodeo o coborâre e mai mult acrobaţie decât navigaţie. Tot pe cursuri de munte poţi practica hydrospeedul, rezemat pe un river boggie şi cârmuind cu labele, cobori în pârâiaşe foarte abundente şi fără stânci, iar în canioning ajutat de tehnica alpină vei coborî în albii abrupte şi pe praguri sau chiar cascade, sărind în apa din marmite.

Echipamentul în aceste sporturi este vital, deoarece cu ajutorul acestuia un moment periculos se reduce la distracţie, astfel purtarea lui este obligatorie. Pornim de la ideea că de obicei trebuie să înfrunţi o viitură plină de stânci şi că chiar şi cel mai bun înotător se descurcă mai greu când cade în apă, astfel echipamentul e primordial, te fereşte de vătămări, leziuni, zgârieturi şi în unele cazuri chiar şi de apa rece. Componentul cel mai important este vesta specială, care are o forţă mare de flotabilitate, este destul de groasă să îţi protejeze coloana, dar nu te deranjează în vâslit. Casca îţi protejează fruntea şi ceafa de loviturile crengilor şi a coechipierilor , hainele neoprene împreună cu şosetele tot din acest material asigură deseori confortul în apa de 4-15 grade celsius. Padela ţine tot de echipamentul de protecţie deoarece cu aceasta , te ţii departe de stânci când cazi în apă şi cu aceasta vâsleşti cu forţă maximă astfel încât barca să aibă o viteză mai mare decât al apei şi să poate fi cârmuită. În echipamentul de grup găseşti trusă etanş pentru telefoane, aparate de fotografiat, acte, şi sac închis ermetic pentru haine de schimb.

Marea majoritate a echipamentului are culori vii ca să fii mai vizibil în apă şi pe fotografii .

Folosind chiar şi cel mai bun echipament trebuie ţinut cont de faptul că acesta te protejează numai până la un anumit grad, astfel pentru a evita accidentele apa trebuie respectată.

Râurile practicabile sunt pe o scală de WW I. (uşor) - WW VI. (limita navigabilităţi) iar explorarea acestora depinde de cele mai multe ori de colaborarea dintre coechipieri. de obicei turele sunt de gradul WW II.(puţin dificil) şi gradul WW III.(moderat dificil), la nivel mai dificil este nevoie de multă experienţă şi o condiţie fizică bună.

În România sunt puţine râuri corespunzătoare practicării acestor sporturi şi cotele apelor sunt foarte instabile, astfel deocamdată puţină lume le practică. Râurile posibile ar fi Crişul-Repede, al cărei apă curge din două baraje hidroenergetice; Jiul este renumit de viiturile uriaşe după ploi; în chei fascinante curge Nera şi Cerna; Mureşul şi Bistriţa sunt uşor de încălecat şi de novici.

Literatura de specialitate descrie aceste sporturi ca sporturi extreme, aceasta nu înseamnă nicidecum riscul extrem de mare ci... AVENTURA PE MĂSURĂ.

Peregrinus

office@whitewater.ro